SüdOst 24-7 // SudEst 24-7 Maraton fotografic înseamnă 10 imagini din 7 oraşe în 24 de ore.
Din data de 13 februarie, ora 11:00, până în 14 februarie, ora 11:00, SudEst 24-7 vă invită la un maraton fotografic internaţional, care are ca punct de plecare o serie de noţiuni şi se desfăşoară concomitent la Banja Luka (BH), Osijek (HR), Pécs (H), Priştina (KS), Ruse (BG), Sibiu (RO) şi Skopje (MK).
Ce defineşte oraşul în care trăiesc drept oraşul meu? Ce este tipic în acest oraş pentru ţara şi regiunea în care trăiesc? Atmosfera sa este urbană sau rurală, ritmul este dinamic sau mai degrabă domol, oraşul meu este verde sau cenuşiu? Acestea sunt, pe lângă altele, temele pe care le explorează proiectul SudEst 24-7, în acelaşi timp oferindu-vă dumneavoastră, locuitorilor oraşelor participante, un for pentru exprimarea propriului punct de vedere şi a perspectivei personale. SudEst 24-7 relevează modul personal în care locuitorii diferitor ţări se raportează la anumite noţiuni şi le asociază cu oraşele lor natale.
În ziua de sâmbătă, 13 februarie 2010, la ora 11, se vor comunica cele zece noţiuni, dându-se astfel startul la maraton – în cele şapte oraşe simultan. Fotografii au la dispoziţie exact 24 de ore pentru a transpune cele zece noţiuni în zece imagini ale oraşului lor, pentru acest lucru fiind nevoie de creativitate, o privire ageră şi rapiditate. Participarea este deschisă tuturor celor care sunt dispuşi să investească 24 de ore şi posedă un aparat foto digital, indiferent dacă e vorba de persoane individuale sau echipe, fotografi amatori sau profesionişti.
Dintre toate lucrările trimise, juriul SudEst 24-7 va selecţiona, la nivel local şi apoi la cel supraregional, cele mai interesante, critice, amuzante imagini aferente fiecărei noţiuni. Într-o primă etapă, de nivel local, în data de 13 martie 2010, cele trei imagini câştigătoare, corespunzătoare fiecărei noţiuni, vor fi prezentate într-o expoziţie în oraşul în care au fost realizate, premiul întâi fiind tipărirea lor în format de carte poştală. Într-o a doua etapă, vor fi selecţionate cele mai bune imagini supraregionale aferente fiecărei noţiuni, realizându-se de asemenea un set de cărţi poştale. În data de 2 aprilie 2010, această serie de fotografii premiate la nivel internaţional va fi prezentată la o expoziţie finală amplă la Pécs, în Ungaria, în cadrul „Capitalei Culturale Europene Pécs 2010“. Autorii celor mai bune zece imagini supraregionale vor fi invitaţi la vernisajul acestei expoziţii.
Înscrieri până în data de 11 februarie 2010 pe pagina de web: sibiu.south-east.info
